La 6 dimineata am iesit asadar din casa iar la 6:30 incepean deja urcusul pe Jepii Mici.
Desi este luna iunie, in unele zone este inca zapada. Trebuie sa fii foarte atent la traversarea acestor zone de zapada pentru ca poti aluneca imediat. La 8:55 am terminat urcusul abruptului si am ajuns la Cabana Caraiman unde am baut cate un ceai.
Apoi am luat-o din loc in directia Babele. La 500 m inainte de cabana am cotit-o la dreapta si am pus cap-compas Vf Omu unde am ajuns la ora 11:00.
La Omu ne-am permis o pauza de 30 minute - am mancat paine, branza, rosii, slaninuta, nuga si ciocolata. Un catel jerpelit a fost foarte incantat cand l-am invitat sa manance cot la cot cu noi. La 11:30 am facut poza traditionala cu cabana si am luat-o la talpa spre Bran. Eram abia la jumatea traseului. Se anuntase ploaie pentru dupa-amiaza asa ca vroiam sa coboram cat mai repede pentru a evita cat mai mult o furtuna in golul alpin.
La Curmatura Hornurilor (alt 2315 m) drumurile catre vaile spre Bran se bifurca. Noi am luat-o pe Valea Gaura dupa ce anul trecut coborasem pe Clincea.
Valea Gaura e formata din 3 platforme mari glaciare: Catunul Mare (alt 2170 m), Catunul Mic sau Catunasul (alt 2075 m) si Catunul de Jos (alt 1745 m), in iunie pline toate de flori. In timp ce cobori, in stanga ai abruptul Doamnele iar in dreapta se afla culmea Scara. Exista o zona de coborare printre stancarii cu lanturi si cabluri. Pe la ora 13:30 am ajuns la Cascada Moara Dracului. Aceasta cascada nu este chiar in traseu, se face un detour de 130 de metri din poiana din poza de mai jos.
La 14:00 ajunsesem la stana Gaura, unde am parasit Crucea Rosie si am intrat pe Triunghiul Galben, pentru satul Simon. De aici, intr-o ora si jumatate am fost in Simon.
A fost o tura lunga, de 10 ore, dar o tura pe cinste.